Inflexibilă înainte de tantru: le facem o mare favoare
Părinții au o problemă foarte frecventă în educație: suntem în eroare de a fi extrem de scurți. Am propria mea teorie despre istericale. Cred că se datorează mai ales stresului. Avem suficiente pentru a ajunge în viață până în noaptea aceea, pentru a stabili, în plus, consecințele fiecărui act de la 20, 30 sau 40 de ani. Și pare dificil să se relateze ce trebuie să facă pentru a lega copilul cu o șiretură la sfârșitul carierei sale universitare.
Ceea ce se întâmplă este că ne uităm la copiii noștri, chiar și la vârsta școlară și avem un timp greu să vedem că într-o bună zi ei vor merge singuri pentru a lucra, pentru a-și rade o barbă groasă sau pentru a împinge un cărucior pentru copii. Deci, înainte de scena unui copil de, spune trei ani, de echitatie o acces de furie Într-un supermarket, pentru că dorește niște dulciuri, vedem de obicei doar un băiat de trei ani care face un tantru într-un supermarket.
Problema în aceste circumstanțe tantrul copilului este că trebuie să luăm decizii foarte rapide. Îmi amintește puțin de acele baterii de întrebări care, în modul de pistol, chelnerita unui restaurant fast-food ne aruncă: "cartof prajit, pene de cartofi, cartofi prăjiți, piure de cartofi sau coleslaw?" Și până când se termină, încă mai încercăm sintetizarea primelor două oferte.
În locul scandalului copiilor din supermarket se întâmplă ceva foarte asemănător. În doar câteva secunde o avalanșă de întrebări vine la noi: L-am lăsat să plângă? Este mai bine să taci? Dacă i-aș spune să tacă, o să o facă? Cât îmi pasă de jena? Cât de grăbit trebuie să plec de aici? Cât de important este tot ce am în coșul de cumpărături?
Rareori, întrebările noastre cu țâșniri ne conduc la repercusiuni pe termen lung: ce consecințe va avea această situație asupra acceptării primei tale suspiciuni în colegiu, a răspunsului unui șef rău sau a unui curtenitor rupt? Dacă recunosc tantrul și scap de el, va reuși să-și controleze instinctele sau va ceda în cele din urmă dorințelor sale cele mai primare din alte zone? Din moment ce i-am spus deja nu și de aceea a intrat într-un coș de cap, mă rup cu autoritatea mea față de el dacă îmi recunosc propria înfrângere?
Desigur, nu este timp să ne gândim la toate astea. Deci, este convenabil să-i aduceți gândul de acasă și să veniți bine formați pentru a fi tată. Pentru că în lunile de o secundă după izbucnirea furiei, putem rezolva doar că în curând să ne întoarcem la status quo-ul anterior. O decizie confortabilă pe termen scurt, dar cu siguranță rău pe termen lung.
Dacă am avea capacitatea de a privi printr-o minge de cristal și de a înțelege consecințele educaționale ale unor situații banale aparent, am fi luat-o mai serios. Și noi am înceta să fugim la acel moment precis.
Cum? Cu autoritate Pentru că dragostea adevărată este cea care corectează și ea. Și dacă nu o înțelegi azi, o vei înțelege mâine. Și dacă mâine nu înțeleg, nu trebuie să vă îngrijorați prea mult.
Pentru că în timp ce strigătele lor isterice cresc - o vor face - trebuie să ne gândim la imensa favoare pe care o facem copiilor noștri: ei primesc o lecție esențială de rezistență.
Blițul fierbinte va trece din când în când. Și atunci ei vor fi crescut ca o persoană. În trecere, după cum știți, nu are nici un rost să ne amestecăm pentru că nu obțin ceea ce vor, nu ne vor întoarce la noi și vor salva multe bufeuri. Deci, uite unde te uiți, terminând primul (și ultimul) tantru al unui copil îi face o favoare imensă.
