Învățarea de a fi de susținere
Educația copiilor pentru a fi în solidaritate nu este o problemă trivială sau secundară în formarea lor: solidaritatea implică empatie, generozitate și sensibilitate, aspecte vitale pe care copiii trebuie să le asimileze pentru a învăța să trăiască în societate. Există din ce în ce mai mulți copii egoiști, care doar caută și pentru ei. Pentru a schimba această atitudine, copiii trebuie să perceapă că părinții sunt conștienți de alte persoane.
Ființa umană este o ființă socială prin natură și trebuie să învețe să trăiască, să coexiste și să se relaționeze în societate. Aceasta înseamnă că nu poți fi individualist sau egoist, pentru că ar fi dificil să favorizezi această socializare. Este important, pentru să învețe să fie susținător, împuternicirea copiilor în solidaritate și capacitatea de a gândi despre ceilalți.
Copilul nu învață să susțină până la doi ani deoarece, până atunci, interacțiunea cu restul este pentru căutarea propriei satisfacții. După doi ani, încep să considere cealaltă ca pe cineva diferit. Este dificil să vorbim despre empatie înainte de aceste vârste, dar este cu siguranță momentul potrivit pentru a începe să dezvolți capacitatea de a gândi despre ceilalți.
Linii directoare pentru predarea solidarității copiilor de la 2 ani
Există tot mai multe activități și evenimente care promovează solidaritatea promovată de mass-media sau de organizațiile non-profit care desfășoară campanii în favoarea diferitelor cauze. S-ar putea crede că solidaritatea este foarte prezentă în viața copiilor, însă nu vine să-și impregneze stilul de viață.
- Individualismul. Se reflectă în copii mici din cauza supraprotecției familiei. Astăzi, părinții vor să-și vadă copiii să sufere cât mai puțin posibil. În consecință, copiii sunt obișnuiți să aibă mereu pe cineva să aibă grijă de ei, să fie protagoniști în mod constant, astfel încât să nu se mai oprească niciodată să se gândească la alții.
- Exemplul părinților. Familia joacă un rol foarte important în a face solidaritatea o parte din viața fiecăruia dintre copiii lor. Ca și în toate aspectele educaționale, exemplul părinților ar trebui să fie primul ghid care trebuie luat în considerare. Ei trebuie să perceapă faptul că suntem conștienți de alți oameni, că ne pasă de modul în care sunt alții, că ne întrebăm despre alții, că încercăm să ajutăm, să împărtășim timpul, efortul, resursele etc. Aceasta trebuie să facă parte din zi de zi a familiei ca fiind ceva natural și adecvat casei.
- Timpul. Acest lucru implică de asemenea capacitatea de a pune lucrurile deoparte pentru a vă dedica timpul și efortul altora, fără a vorbi în mod constant despre ceea ce vă îngrijorați, gândiți și simțiți, dar puteți să cereți altora să transmită îngrijorarea pe care o aveți pentru alții și ajutați pe ceilalți. Acest tip de comportament nu trebuie să fie îndreptat exclusiv către persoanele pe care nu le cunoaștem și nici la cei care pot părea cel mai mult nevoiți, dar și la familia însăși.
- Virtuțile intim legate de solidaritate sunt generozitatea, rezistența sau abilitatea de a depăși perioadele de durere sau traume emoționale, bunătate, loialitate etc. Dar pentru a transmite virtuțile, trebuie să le aveți și să le trăiți, astfel încât rolul părinților este esențial pentru educarea solidarității.
Lucrări de solidaritate mici pe care copiii le pot face
Dar ce activități poate exercita un copil de aceste vârste să asimileze și să practice solidaritatea? Deoarece vorbim despre copii mici, este mai bine să începeți cu mici lucrări pe care trebuie să le asimileze:
- Salut pe alții.
- Întrebați cum este celălalt și dacă aveți nevoie de ajutor.
- Împărtășiți ceea ce au cu alți copii, colegi de clasă, prieteni, rude * Nu numai ceea ce au lăsat, ci tot ceea ce au, chiar și ceea ce le place cel mai mult.
- Obișnuiți să vă gândiți la ceea ce pot avea nevoie de alții.
- Ajutați-i pe alții ca pe un act de generozitate, fără a aștepta nimic în schimb.
Toate aceste tipuri de activități sunt mai ușor de promovat în grupuri. În cazul familiilor cu mai mulți frați, se poate gândi la activități de familie pentru a spori solidaritatea, cum ar fi vizitarea bolnavilor, mersul la bucătării de supă, fiecare dintre aceștia fiind responsabili pentru a ajuta pe ceilalți membri ai familiei fratele mic la activitățile extracurriculare *). În cazul familiilor mai mici, în care nu sunt atât de mulți membri, va fi mai ușor să înveți solidaritatea prin participarea la activități din afara mediului academic: grupuri sociale, cluburi de timp liber, cluburi sportive etc.
În prezent, o sarcină pe care multe familii o părăsesc în prezent este să îi învețe să fie în solidaritate cu propriii părinți. Suntem foarte obișnuiți cu faptul că părinții sunt cei care se dedică 100% copiilor lor.Acest lucru este cu adevărat pozitiv dar, unii copii cresc gândindu-se că numai părinții sunt cei care trebuie să fie conștienți de ele și nu dezvoltă abilitatea de a crede că părinții au nevoie și de copiii lor.
Conchita Requero
CONSILIER: María Campo. Director Centros Educativos Kimba
